Dawnay Day va investi circa 900 milioane euro pe piata de real estate din Romania
Publicat la 16.05.2007, 17:47:52
Grupul britanic de investiţii şi servicii financiare Dawnay Day intenţionează să investească pe piaţa de real estate din România circa 900 milioane de euro în următorii ani, informează miercuri un comunicat al companiei, remis NewsIn.
Dawnay Day Group a anunţat lansarea oficială pe piaţa de real estate din România, în urma unei investiţii de 185 milioane euro, urmând să construiască noi centre comerciale în Arad, Cluj şi Baia Mare sub numele de Atrium Centers.
„Investiţiile Dawnay Day Group nu sunt condiţionate de poziţionarea geografică, ci urmăresc să valorifice oportunităţile care apar pe piaţa de real estate. Estimăm că economia din România va cunoaşte o evoluţie rapidă în următorii ani, aliniindu-se la standardele Uniunii Europene. Segmentul de retail va înregistra o creştere accelerată în următorii doi ani, aducând facilităţi moderne şi în oraşele mai puţin dezvoltate”, a declarat Paul Rogers, director în cadrul Dawnay Day Group.
Compania va investi aproximativ 85 de milioane de euro în Atrium Center Cluj, unul din cele mai importante proiecte de real estate din zona centrală a oraşului. Centrul va beneficia de un spaţiu de shopping de 31.500 metrii pătraţi, o zonă de birouri clasa A de 10.000 metrii pătraţi şi un hotel de patru stele, cu 150 de camere, precum şi de 900 locuri de parcare. Suprafaţa totală construită se ridică la 96.000 metrii pătraţi. Construcţia va fi ridicată pe terenul vechii fabrici Tricotaje Someşul. Lucrările de demolare vor începe în două săptămâni, astfel încât construcţia să fie finalizată în primul trimestru al anului 2009. Procesul de închirere a spaţiilor comerciale a început deja.
Un alt proiect, Atrium Center Arad va fi situat chiar în centrul oraşului Arad, investiţia va fi de peste 50 de milioane de euro. Proiectul va cuprinde aproximativ 150 de magazine, un supermarket, o zonă de entertainment cu un cinema multiplex, o sală de bowling, un centru de fitness, un spaţiu de joacă pentru copii, o zonă de restaurante şi cafenele. Suprafaţa totală construită ajunge la 68.000 de metrii pătraţi, inclusiv parcare, din care 27.000 metrii pătraţi. Construcţiile vor fi demarate în cursul acestui an, iar deschiderea centrului este planificată pentru ultimul trimestru al anului 2008. Procesul de închiriere a spaţiilor comerciale a fost de curând demarat.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
