Ororile pe care le comite vorbind, cu o încăpățânare demnă de cauze mai bune, ne îngăduie să schițăm un decalog în folosul ei, al celor care o urmăresc, dar și ca un leac pentru cei care se îmbolnăvesc sau se simt deprimați ascultând-o.   1) Nimeni nu poate sări peste propria umbră. Spus mai simplu, fiecare vorbește exact așa cum gândește. Și mai clar: nimeni nu este mai inteligent decât poate să o spună; dar, exact în aceeași măsură, nimeni nu poate fi mai inteligent în rostire decât în gândire. Vorbirea pune în formă o gândire care se modelează ea însăși prin vocabularul acumulat în timp. E un cerc virtuos aici: experiența lumii hrănește gândirea, care hrănește vorbirea, care redă gândirea și care, astfel, face loc unor experiențe noi. Doar că cercul nu e virtuos pentru toți.   2) Nu emotivitatea o face pe dna VVD să stâlcească limba română. În primul rând, pentru că emotivitatea este asociată și ea inteligenței. Emoțiile sunt o măsură a felului în care noi întâlnim lumea și a felului în care o interpretăm. Dacă emoțiile sunt excesive sau complet absente, dacă ele se repetă în situații similare, avem de-a face cu o inadecvare, altfel spus cu o proastă lectură a realității. Doamna VVD nu realizează că își sapă groapa singură dând vina pe emoții.   Articolul integral pe REPUBLICA