“Este o cifră îngrijorătoare, dar cred că acesta e doar începutul. Este foarte important să vedem domeniile de unde vin debitorii, pentru că se impune să avem grijă la posibilitatea declanşării unui faliment sistemic. Cifrele arată clar o înrăutăţire a situaţiei firmelor care au ajuns în incapacitate de plată şi a economiei româneşti”, a declarat Ana Birchall, avocat specializat în insolvenţă în cadrul White&Case LLP, una dintre cele mai mari case de avocatură americane.
Oamenii de afaceri asociază termenul de insolvenţă cu acela de faliment, însă specialiştii sunt de părere că firmele care îşi cer insolvenţa, disperate pentru că nu-şi pot plăti datoriile, apelează, de fapt, la ultima soluţie de a-şi salva businessul. “Există mai multe motive pentru care companiile ajung să-şi ceară insolvenţa. Avem debitori de rea-credinţă, fără o activitate sustenabilă, a căror insolvenţă poate ajuta piaţa să se cureţe, însă există companii care se află în incapacitate de plată nu din cauza lor, ci pentru că alţii nu şi-au respectat angajamentele financiare faţă de ei, şi atunci e normal ca aceştia să aibă o şansă de reabilitare şi apelează la protecţia pe care le-o oferă procedura de insolvenţă”, a mai spus Birchall. Potrivit acesteia, pentru o companie ce are datorii în acest moment şi nu găseşte nicio soluţie de a-şi repune activitatea pe picioare, procedura de insolvenţă, atât timp cât este bine înţeleasă, poate fi soluţia de supravieţuire.
De trei ori mai multe firme au ales insolvenţa
Publicat la 29.07.2009, 21:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Nutella ”Fabricat în România”? Grupul italian Ferrero ridică o fabrică la Timișoara

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
