„Deadpool & Wolverine”, cel mai recent film din universul Marvel, a spulberat așteptările criticilor.
Pe fondul scepticismului legat de filme cu supereroi, ”Deadpool 3” a strâns 205 milioane de dolari în weekendul de debut. Asta în box office-ul nord-american. La nivel global, 433 de milioane de dolari. Această performanță impresionantă îl plasează pe locul opt în clasamentul celor mai bune debuturi din toate timpurile.
Succesul uriaș vine într-un context în care filmele cu supereroi se confruntă cu o „oboseală” a publicului. Cel puțin așa cum a remarcat un director din industrie. Anul trecut, majoritatea lungmetrajelor din acest gen au avut vânzări de bilete mediocre.
Urcă în topul celor mai bune debuturi din istorie
Cu un debut de 205 milioane de dolari, „Deadpool & Wolverine” a depășit încasările filmului „Black Panther” din 2018 (202 milioane de dolari). Pelicula se află imediat după „Jurassic World” din 2015 (208 milioane de dolari) și „The Avengers” din 2012 (207 milioane de dolari).







