Dealerii din reţeaua AutoItalia Group, importator al mărcilor Fiat, Alfa Romeo, Lancia, Maserati şi Ssangyong, vor investi anul acesta 14,8 milioane euro, au anunţat marţi oficialii AutoItalia la inaugurarea unui nou showroom.
Compania a programat deschiderea altor trei complexe auto în oraşele: Râmnicu Vâlcea, Târgovişte şi Arad. Reţeaua importatorului cuprinde 24 de concesionari. În intervalul 2004 - 2006, dealerii AutoItalia au investit în total 10,25 milioane euro.
Directorul reţelei de dealeri AutoItalia Cristian Milea a declarat pentru NewsIn că cea mai mare investiţie va fi la Arad, între 1,4 şi 1,6 milioane euro, în timp ce la Târgovişte, dealerul local va investi între 800.000 şi un milion de euro. El a precizat că valoarea investiţiei variază mult în funcţie de suprafaţa terenului pe care se construieşte.
Oficialii AutoItalia au spus că în reţea va intra şi un partener din Deva, însă nu se ştie dacă lucrul acesta se va întâmpla spre finalul anului curent sau în 2008.
Cel mai nou complex auto al importatorului a fost deschis oficial marţi la Oradea. AutoSiena a investit în noua locaţie de două milioane euro. Complexul de vânzări auto are o suprafaţă totală de 2.600 metri pătraţi (1.800 metri pătraţi de service şi 800 de metri pătraţi pentru showroom), plus o parcare de 1.000 metri pătraţi.
Compania şi-a început activitatea în 2004. Complexul are 45 de angajaţi. Concesionarul AutoSiena a vândut în primele cinci luni cu 118% mai multe maşini decât în perioada similară a anului trecut, iar ţinta de vânzări pentru anul acesta este 400 de unităţi, dublu faţă de cele 200 de automobile vândute în 2007.
AutoItalia a vândut în primele cinci luni 4.680 de automobile, în creştere cu 64% faţă de perioada similară a anului trecut, când importatorul comercializase sub 2.900 de automobile. Dintre vehiculele vândute între ianuarie şi mai anul acesta, 2.743 au fost autoturisme Fiat iar 1.809 au fost utilitare ale aceleiaşi mărci.
Compania a avut în primele cinci luni o cotă de 5,3% pe piaţa automobilelor noi de import. Anul trecut, AutoItalia a vândut 10.452 de autovehicule, cu 51% peste cele 6.900 comercializate în 2005. Cel mai vândut model a fost Fiat Albea cu 3.403 unităţi vândute, iar la vehicule comerciale, Fiat Doblo Cargo a fost cel mai căutat model, cu 1.826 de unităţi vândute.
Sursa:NewsIn



