Reacţiile din presa internaţională de astăzi conţin o idee comună: criza politică de la Bucureşti este departe de a se fi terminat. Bloomberg scrie că amânarea unei decizii în privinţa referendumului va prelungi lupta dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta. Efectele neînţelegerilor dintre cele două palate se reflectă în primul rând în cursul de schimb, unde leul a pierdut peste patru procente în ultima lună. Agitaţia politică duce inevitabil la creşterea costurilor de împrumut şi poate periclita acordul cu Fondul Monetar Internaţional.
Şi Financial Times vorbeşte despre agitaţia de pe scena politică românească. Incertitudinea va ţine departe investitorii, care sperau la o calmare a situaţiei după referendum. Decizia Curţii bucură cel mai mult coaliţia de stânga, care a obţinut timp pentru a aduce dovezi că referendumul trebuie validat. Analiştii consideră că încercările repetate de înlăturare a lui Traian Băsescu fac parte dintr-o luptă dintre cele două clanuri politice din România, care vor să controleze justiţia.


