Comitetul are în componenţă 14 membri. Aceştia sunt vicepremierul, ministrul finanţelor publice, ministrul economiei,comerţului şi mediului de afaceri, ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, ministrul administraţiei şi internelor, ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, ministrul afacerilor externe, ministrul justiţiei, şeful Departamentului pentru Afaceri Europene, preşedintele Institutului Naţional de Statistică, preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză, un reprezentant al aparatului propriu de lucru al primului-ministru.
Totodată, doi dintre membri nu au drept de vot, aceştia fiind reprezentantul confederaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional, precum şi un reprezentant al confederaţiilor sindicale reprezentative la nivel naţional.
Premierul Emil Boc declara la sfârşitul lunii aprilie că România îşi menţine obiectivul de aderare în 2015 la moneda euro şi anunţa înfiinţarea unui comitet interministerial care să monitorizeze îndeplinirea condiţiilor pentru trecerea la moneda europeană.
"România îşi menţine obiectivul 2015 în privinţa aderării la euro. (...) Nu avem niciun fel de motiv sa renunţăm la acest obiectiv, ceea ce facem azi e ca România să fie pregătită să adere la euro", a declarat şeful Executivului.
Decizia de înfiinţare a comitetului interministerial pentru trecerea la euro, în vigoare de marţi
Publicat la 11.05.2011, 07:57:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
