Decizie obscură: Serbia și-a retras fără explicații toți angajații de la ambasada din Macedonia
Publicat la 21.08.2017, 14:14:06
Ambasadorul Serbiei la Skopje, Dusanka Divjak Tomic, a declarat agenției de știri BETA că nu poate comenta motivele, relatează Balkan Insight.
Șeful diplomației de la Belgrad, Ivica Dacic, nu a putut fi contactat de jurnaliștii publicației sus-menționate pentru a oferi lămuriri. Însă premierul sârb Ana Brnabic a precizat că „nu este o treabă măruntă”.
Ministerul macedonean de Externe a precizat că nu a primit nicio argumentare pentru motivele intempestivei retrageri a misiunii diplomatice sârbe din capitala Macedoniei.
Între timp, Ministerul de Interne de la Skopje a declarat că, în conformitate cu formalitățile prevăzute în Convenția de la Viena și la solicitarea Serbiei, a sporit măsurile de siguranță în jurul ambasadei sârbe.
Potrivit Convenției de la Viena cu privire la Relațiile Diplomatice, națiunea-gazdă a unei ambasade trebuie să protejeze misiunile diplomatice împotriva intruziunilor sau daunelor.
În general, cele două foste republici iugoslave au avut relații diplomatice bune.
Totuși, relațiile dintre Serbia și Macedonia au cunoscut un moment de impas în aprilie, când un grup de naționaliști, simpatizanți ai partidului de dreapta VMRO-DPMNE și ai fostului premier Nikola Gruevski, au dat buzna în Parlamentul de la Skopje și l-au bătut pe liderul opoziției social-democrate (SDSM) de atunci, Zoran Zaev.
Zoran Zaev este în prezent șeful Executivului din Macedonia.
După incident, mass-media din Macedonia a publicat o serie de fotografii din care reiese că un ofițer de informații sârb, Goran Zivaljevic, care lucra în calitate de consilier la ambasada Serbiei, fusese prezent în sală în timpul violențelor. Acest lucru a ridicat suspiciuni privind o posibilă implicare a autorităților sârbe, acuzație pe care Guvernul de la Belgrad a negat-o categoric.
Cu toate acestea, recent, Serbia și Macedonia au părut să fi trecut peste aceste episod nefericit în timpul summit-ului UE-Balcani, organziat la jumătatea lunii iulie în Trieste.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
ANAF nu știe câți români fac videochat. În 2023 vorbea despre 400.000 de persoane. Acum, Fiscul spune că nu poate calcula fenomenul

Actualitate
Undă verde pentru motocicliști pe benzile de autobuz! Se schimbă și regula pentru mersul printre coloanele de mașini

Actualitate
Tot mai multe firme nu-și mai plătesc creditele garantate de stat. Cererile de plată către FNGCIMM au crescut de cinci ori

Actualitate
Nutella ”Fabricat în România”? Grupul italian Ferrero ridică o fabrică la Timișoara

Actualitate
