Creşterea deficitului comercial s-a temperat uşor în primele şapte luni ale acestui an faţă de primul semestru, când se înregistrase un dezechilibru comercial de 9,66 miliarde euro, cu 65,2% mai mare faţă de acelaşi interval al anului trecut, arată datele Statisticii.
Exporturile României au însumat 2,63 miliarde euro în luna iulie, în creştere cu 18,3% faţă de iulie 2006, în timp ce importurile au ajuns în a şaptea lună a acestui an la 4,4 miliarde euro, cu 27,5% mai mari decât în aceeaşi lună a anului trecut, potrivit estimărilor INS.
Calculate în monedă naţională, exporturile româneşti au urcat cu 5,2% în luna iulie faţă de iulie 2006, în timp ce importurile au avansat cu 12,6%.
Exporturile către ţările membre ale Uniunii Europene (UE) au crescut în iulie cu 19% faţă de a şaptea lună din 2006 până la 1,89 miliarde euro, iar importurile din celelalte 26 de ţări membre UE au avansat cu 29,2% la 3,13 miliarde euro.
Exporturile României către ţările din afara Uniunii Europene au crescut în a şaptea lună a acestui an cu 16,5% faţă de iulie 2006, până la 733,9 milioane euro, în timp ce importurile din afara blocului comunitar au urcat cu 23,7% la 1,27 miliarde euro.
Exporturile României au însumat 16,75 miliarde euro în primele şapte luni ale acestui an, în creştere cu 12,4% faţă de acelaşi interval al anului trecut, iar importurile au avansat cu 28,6% în intervalul ianuarie - iulie până la 28,28 miliarde euro.
Cel mai mult au crescut importurile din UE, cu 34,5%, în timp ce importurile din alte ţări au crescut cu 16%. Pe partea de exporturi, în primele şapte luni ale acestui an livrările de bunuri româneşti către pieţele Uniunii Europene au avansat cu 15,8%, iar exporturile către alte pieţe cu 4,3%.
Sursa: NewsIn



