Devine tot mai clar ca propunerea de expulzare a imigrantilor care prezinta riscuri la adresa sigurantei cetatenilor italieni va suferi modificari in principiu si in detalii, atat la nivel formal, din punct de vedere al prevederilor normative, cat mai ales in buna traditie italiana, in aplicarea acesteia. Raman, totusi, dupa acest episod dramatic al relatiilor romano-italiene, cateva concluzii care trebuie sa dea de gandit politicienilor, in oricare parte a taberei s-ar afla.
Este, in primul rand, absolut stupefianta, pentru vremurile pe care le traim, lejeritatea liderilor politici italieni si romani in a promova un rasism cvasi-institutional, fiind total inadmisibile incercarile acestora de a explica infractionalitatea pe motive etnice, italienii tintind romanii, romanii pe rromi. Ca unul care cunoaste bine realitatile sociale italiene, pot sa afirm, cu cea mai mare convingere, ca nu doar romanii fac infractiuni in Italia si, in niciun caz, dintre romani, doar rromii.
Din nefericire pentru acestia din urma, ei sunt doar cei mai vizibili.Dar, dincolo de aceste declaratii cu iz rasist, ramane un adevar dur pentru integrarea noastra in Europa si, in general, pentru integrarea sociala a diferitelor natii europene. Romania, pe langa cunoscutele deficite macroeconomice, mai are un deficit la fel de important, daca nu chiar cel mai important. Este vorba de deficitul de capital social, de acel capital de incredere din partea celorlalti, fara de care nu este posibila performanta democratica.
Din acest punct de vedere, noi, romanii, avem un deficit cronic de incredere din partea celorlalti europeni. Insa, nici italienii nu stau mai bine la acest capitol in Europa, mai ales acei italieni din sudul peninsulei, unde, nu intamplator, infractionalitatea gaseste un teren arid gografic, dar fertil din punct de vedere social. Greseala penala care se poate face in aceste cazuri este ca ele sa ajunga la putere, sa domine societatea, din punct de vedere institutional, prin decrete de urgenta sau prin batalioane disciplinare.
