Deficitul de cont curent, cu 125 procente mai mare fata de anul trecut
Publicat la 16.05.2007, 11:28:26
Deficitul de cont curent a crescut în primele trei luni ale acestui an cu 125% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 3,055 miliarde euro, potrivit unui comunicat al Băncii Naţionale Române. Motivul adâncirii deficitului constă în deteriorarea puternică a balanţei comerciale, spune comunicatul.
Deficitul balanţei comerciale a însumat 3.188 milioane euro, mai mare cu 88,4% faţă de trimestrul întâi din 2006.
Dacă balanţa comercială per total a înregistrat un deficit, balanţa serviciilor a afişat un excedent de 173 milioane euro după primele trei luni, dublu faţă de acelaşi interval din 2006. Categoriile transport şi turism-călătorii şi-au sporit deficitul, la 77 milioane euro, respectiv 56 milioane euro în primele trei luni ale acestui an, iar pe segmentul "alte servicii" s-a înregistrat un excedent de 306 milioane euro în primul trimestru, cu 123% mai mare decât în acelaşi interval din 2006, spun datele publicate de Banca Naţională a României.
Balanţa veniturilor a înregistrat un deficit de 1,09 miliarde euro, mai mare cu 59% faţă de primele trei luni ale anului trecut, în timp ce balanţa transferurilor curente, adică cantitatea de bani trimisă în ţară de românii din străinătate, a înregistrat un excedent de 1,05 miliarde euro în primul trimestru din 2007, în creştere cu 12,5% faţă de intervalul ianuarie - martie 2006.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
