De asemenea, in total, in primele doua luni din acest an, contul curent a consemnat un decalaj de 614 mil. euro. Procentual, deficitul balantei de plati a Romaniei s-a redus cu 75,5% in primele doua luni ale acestui an, pe fondul comprimarii deficitului comercial. In primele doua luni din 2008, deficitul de cont curent insumase 2,5 mld. euro. In plus, investitiile straine directe (ISD) in Romania au crescut in primele doua luni cu 38,1% fata de aceeasi perioada a anului trecut, pana la 1,37 mld. euro.
In mod ipotetic, daca s-ar mentine valoarea decalajului si in lunile urmatoare, contul curent ar putea consemna un deficit de circa 1,2 mld., ceea ce ar insemna aproximativ 1% din Produsul Intern Brut (PIB). Totusi, economistii sunt de parere ca un nivel atat de redus al deficitului de cont curent nu este de dorit, intrucat ar arata ca economia se contracta foarte rapid. Trecerea de la un deficit de cont curent de circa 12,2% in 2008 la unul de cateva procente in acest an indica lipsa finantarii, reducerea activitatilor economice. “Cifrele din luna ianuarie aduc doua vesti bune si una rea. Vestile bune sunt ca se ajusteaza deficitul de cont curent si ca scade dependenta de finantare. Vestea rea este ca se ajusteaza prea repede. Totusi, eu ma astept la o alta evolutie a balantei de plati in a doua jumatate a anului, iar pentru intregul an vad un decalaj extern de circa 9% din PIB, poate chiar mai redus”, a declarat pentru Business Standard Ionut Dumitru, economist-sef in cadrul Raiffeisen Bank Romania. Cu alte cuvinte, miza este urmatoarea: o ajustare prea puternica, prea rapida a deficitului de cont curent ar putea fi semnul unei contractii puternice a economiei. Pentru ca economia sa nu treaca pe minus, deficitul de cont curent ar trebuie sa aiba o ajustare lina, un “soft lending”. Iar unii analisti cred deja ca acest scenariu (al unei aterizari dure a deficitului de cont curent si a economiei) va avea loc in acest an. “Creditarea va continua sa se contracte. Rata somajului este de-abia la inceput de crestere. Estimez un deficit de 5,9% in acest an”, explica Nicolaie-Alexandru Chidesciuc, senior economist in cadrul ING Bank Romania.



