Delia este milioană în euro de pe urma celebrității. Vei fi suprins ce a făcut cu primii bani câștigați[/caption]
Delia este milionară în euro de pe urma celebrității. Vei fi suprins ce a făcut cu primii bani câștigați
Publicat la 07.01.2022, 12:09:53
Delia este o artistă împlinită, inclusiv din punct de vedere financiar. Nu a împlinit încă 40 de ani, este una dintre cele mai populare și bogate soliste de la noi. După o carieră de două decenii solistă gustă din plin succesul însă nu uită momentul când a câștigat din cântat primii bani.
Locuiește într-un penthouse evaluat la un milion de euro și nu se oprește aici -a plătit avansul pentru unul de trei milioane de euro în cel mai râvnit ansamblu de blocuri gigant ce se vor ridica în București-, are un salariu generos din televiziune și un ”gaj” concertistic (și din vândut propria imagine) colosal. Și Răzvan, soțul său, are investiții de milioane de euro.
Astăzi, Delia Matache își permite să trăiască precum o divă și- admirabil- în ciuda succesului nu uită ce a făcut cu primii bani pe care i-a făcut din muzică. Solista își aduce aminte și acum, după 23 de ani, de primul concert susținut și de faptul că a fost surprinsă că a primit și bani.
[caption id="attachment_427657" align="alignnone" width="300"]
Delia este milioană în euro de pe urma celebrității. Vei fi suprins ce a făcut cu primii bani câștigați[/caption]
Delia este milioană în euro de pe urma celebrității. Vei fi suprins ce a făcut cu primii bani câștigați[/caption]
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

People
Cât aur există în lume și cât valorează ”comoara” de pe Pământ. Ce dimensiune ar avea tot aurul extras vreodată?

People
Horoscop bani și carieră 21 august 2026. Se apropie momentul unor decizii care pot schimba ritmul financiar

People
Marian Godină își încheie cariera de polițist. Zice că a renunțat la uniformă pentru familie: „Simt o senzație incredibilă de libertate și fericire”

People
Război pe vila de 15 milioane de dolari a lui Dinu Patriciu din Caraibe. Văduva vrea să o vândă, fiicele se opun!

People
