money.ro
Actualitatemoney.ro

Democratii ameninta, din nou, cu ruperea Aliantei

Publicat la 28.02.2007, 19:11:13

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Democratii ameninta, din nou, cu ruperea Aliantei

Democraţii atrag atenţia colegilor liberali că un singur vot dat pentru suspendarea lui Traian Băsescu ar duce automat la desfiinţarea Alianţei PNL- PD. Avertismentul a fost lansat chiar de preşedintele PD, Emil Boc, la scurt timp după ce deputaţii şi senatorii PNL au votat pentru înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă împotriva şefului statului. 

"Un vot al PNL pentru suspendarea preşedintelui în Parlament ar curma pe loc protocolul Alianţei PNL-PD", a declarat Emil Boc.

Liderul democraţilor spune că înfiinţarea unei comisii menite să cerceteze activitatea lui Traian Băsescu aminteşte de practicile regimului stalinist, care întâi aresta şi apoi căuta probe. Acesta este şi motivul pentru care Emil Boc se declară dezamăgit de faptul că liberalii s-au alăturat opoziţiei în acest demers.

Pe de altă parte, preşedintele Traian Băsescu, a fost prezent, miercuri, la şedinţa Executivului. "Am mers la Guvern ca să rezolv restanţele!". Astfel şi-a motivat şeful statului prezenţa, pentru a şasea oară, la şedinţa Guvernului. Traian Băsescu a precizat că cel mai mult l-a nemulţumit felul în care guvernul Tăriceanu gestionează obiectivele şi angajamentele de politică externă. 

"M-am dus la Guvern pentru a rezolva unele probleme care sunt restanţe reale şi să rog guvernul să găsească măsurile cele mai potrivuite pentru ca aceste restanţe să fie corectate".

Preşedintelespune că angajmentele de politică externă nu sunt respectate de Executiv. Traian Băsescu a venit cu mai multe exemple de obiective care ar fi trebuit, dacă nu atinse, cel puţin începute. Printre acestea deschiderea unor rute aeriene între România şi alte ţări, proiecte de rute pentru furnizarea petrolului şi gazelor naturale din Asia sau reducerea deficitului balanţei schimburilor comerciale cu unele ţări. Preşedintele a dat exemplul Chinei, iar guvernul a răspuns punctual.

Sursa: Realitatea TV

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite