Deputatul PSD Gheorghe Șimon a criticat dur marți pachetul celor două legi ale educației pus în dezbatere publică de ministrul PNL al Educației, Sorin Cîmpeanu. Este pentru prima oară când un parlamentar PSD se poziționează atât de critic față de proiectul educației realizat de partenerii de coaliție.
”Legea Educaţiei a ministrului Câmpeanu aruncă în derizoriu sistemul de învăţământ din România. Profesorii sunt reduşi la simpli executanţi, iar „România educată”, cu care preşedintele Iohannis a făcut paradă în campania electorală, rămâne doar o poveste pentru copiii naivi şi neştiutori”, arată deputatul PSD Gheorghe Șimon într-un comunicat de presă.
În ultimele săptămâni, mai mulți lideri PSD au criticat public deciziile luate în domeniul energiei de către liberali, dar atacul PSD la legile educației este o premieră.
”PSD consideră că, atunci când legea va ajunge în Parlament, trebuie asigurată o dezbatere cât mai amplă în care să se ţină cont de observaţiile venite dinspre societatea civilă. Vor trebui luate în discuţie şi analizate atât punctele de vedere exprimate de intelectuali, dar şi ale unor organisme mai apropiate de acest domeniu, respectiv asociaţiile elevilor şi părinţilor”, a spus Gheorghe Şimon, deputat PSD de Maramureş.




