În total, 473 de membri ai Bundestag-ului /camera inferioară a parlamentului german/ au votat în favoarea ajutorului, 100 de parlamentari s-au pronunţat împotrivă şi 11 s-au abţinut. Rezultatul votului nu a fost o surpriză întrucât opoziţia /Partidul Social-Democrat - SPD şi Partidul Verzilor/ a anunţat înaintea şedinţei că va vota alături de coaliţia majoritară condusă de cancelarul Angela Merkel /CDU, CSU şi Partidul Liber-Democrat-FDP/.
"Nimeni nu profită de zona euro mai mult decât germanii, atât din punct de vedere economic, cât şi politic", a explicat vineri dimineaţa ministrul de finanţe german Wolfgang Schaeuble, recomandându-le deputaţilor să se pronunţe pentru acordarea unui nou împrumut Greciei.





