Toader a precizat, în context, că parlamentarii PDL nu vor participa la şedinţa de plen reunit în care ar urma să se discute poziţia României la Consiliul European de la Bruxelles.
"Decizia este cea pe care am bănuit-o. Grupul nostru parlamentar nu poate considera Parlamentul o instanţă de judecată care să stabilească vinovăţia sau nevinovăţia unui cetăţean român, indiferent că e parlamentar sau nu e parlamentar. Pe de altă parte, nu poate încuviinţa sau bloca o măsură de arestare preventivă, motiv pentru care grupul nostru va susţine solicitarea ministrului Justiţiei şi a procurorului general de ridicare a imunităţii colegului nostru Alin Trăşculescu. Cu observaţia că acela care va hotărî categoric este instanţa de judecată, iar procurorii trebuie să aibă suficiente probe pentru a dovedi că Alin Trăşculescu nu poate fi judecat în libertate", a afirmat Mircea Toader.
El a adăugat că în şedinţa de grup unii dintre colegii săi au ridicat problema "procedurii reţinerii pe 24 de ore a primului şi singurului parlamentar până-n prezent".
"Această procedură trebuia să rămână, într-o formă sau alta, tot în atributul Camerei, deci a Parlamentului. Deci, ministrul Justiţiei a comunicat preşedintelui Camerei, acesta trebuia să convoace de urgenţă Parlamentul. Atunci când am ajuns în posesia scrisorii trimisă de doamna ministru Mona Pivniceru situaţia era caducă, deci trecuseră cele 24 de ore. Este o inadvertenţă care trebuie stabilită prin Regulament sau prin orice altă formă juridică. (...) Parlamentul trebuia convocat pentru un punct de vedere. Dacă Parlamentul nu era de acord, prin absurd, cu reţinerea, nu era reţinut", a susţinut Toader.
Potrivit acestuia, deputaţii PDL vor solicita o reglementare mult mai precisă a acestei situaţii, pentru a nu se mai crea "confuzii şi, în ultimă instanţă, chiar abuzuri".
Cât priveşte participarea parlamentarilor la şedinţa de plen reunit, Toader a spus: "nu vom merge".
"Considerăm că o astfel de dezbatere este importantă, dar să fie dezbatere, nu o simplă comunicare, nu un simplu raport. (...) Nu am auzit de niciun proiect de rezoluţie, pentru că Regulamentul spune - cu toate că ne-au blamat permanent când am condus Camera că nu respectăm Regulamentul - că niciun proiect de rezoluţie sau de hotărâre nu trebuie să ocolească o comisie de specialitate. Noi, care suntem în plen, nu ştim tot ce poate fi prins într-o rezoluţie. Dacă există un astfel de proiect de rezoluţie este mai grav. Înseamnă că ceea ce putea să facă USL este să meargă la grup cu toţii, să stea acolo de vorbă, să le prezinte premierul punctul de vedere. Deci, nu vom merge la şedinţa de plen reunit", a mai declarat liderul deputaţilor PDL.
Plenul Camerei Deputaţilor se va reuni la ora 12,00 pentru a se pronunţa asupra cererii de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Alin Trăşculescu. Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a transmis preşedintelui Camerei Deputaţilor cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Alin Trăşculescu, formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie.
De la ora 13,00, premierul Victor Ponta se va adresa plenului reunit al Parlamentului pe tema poziţiei pe care trebuie să o adopte România la reuniunea Consiliului European extraordinar cu privire la cadrul financiar multianual al Uniunii Europene 2014-2020.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.