Începutul lui 2009 nu aduce o relansare a pieţei imobiliare locale, asta deoarece preţul de vânzare este în continuare greu de stabilit. Singurul segment care profită totuţi de pe urma crizei este cel al închirierii de spaţii de birouri, multe companii alegând în această perioadă să se relocheze fie în spaţii cu suprafeţe mai mici, fie în clădiri cu costuri mai reduse.
Reprezentanţii Remax spun că 2008, sectorul birourilor s-a menţinut pe un trend crescător, iar în Bucureşti nu s-au înregistrat evoluţii semnificative până la finalul anului. În luna ianuarie din 2009 chiriile spaţiilor de office au fost cuprinse între 17 şi 25 de euro pe mp pe lună, în scădere de la maxim 30 de euro cât s-a atins în perioada corespunzătoare din 2008.
În clădirile din centrul Capitalei, din zonele Unirii, Universitate, Dorobanţi sau Piaţa Victoriei tarifele lunare nu depăşesc 25 de euro pe mp, iar în Băneasa-Pipera ele urcă până la circa 15 euro. Ceva mai mici decât anul trecut sunt şi chiriile la birourile de clasa B. Ele au coborât de la 15-20 de euro pe mp la 12-17 euro în prezent.
“Companiile au devenit mult mai prudente în ceea ce priveşte cheltuielile şi multe se reorientează asupra unor spaţii mai mici, cu costuri mai reduse atât în ceea ce priveşte chiria, cât şi mentenanţa. În plus, cel mai adesea, penalităţile aplicate pentru renunţarea la vechiul spaţiu, precum şi costurile de relocare se amortizează după primele 6 - 12 luni şi astfel se justifică în cazul unor contracte cu termen îndepărtat de încetare”, susţine Camelia Anton, consultant Imobiliar RE/MAX Bastion.

