Varianta finală a strategiei energetice realizate de Ministerul economiei şi Finanţelor va intra luni în cursa pentru obţinerea avizelor instituţiilor abilitate. Proiectul, în faza actuală, conţine mai multe variante pentru rezolvarea problemelor din bazinul Olteniei, dar nicio soluţie clară.
"La începutul săptămânii viitoare, va fi disponibil un text revizuit. Asta nu înseamnă că va fi ultimul text al strategiei. Ea urmează un proces de avizare la instituţiile abilitate şi, apoi, la Guvern. În principiu, acolo (în bazinul Olteniei, n.r.) avem mine de cărbune, avem producători de energie electrică şi avem centrale hidro. Între aceste 3 elemente se poate realiza o integrare comercială prin contracte sau o integrare structurală în cadrul unui complex energetic", a declarat Alexandru Săndulescu, director în cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Sindicaliştii sunt din nou contrariaţi. Ei se declară neîncrezători în găsirea unui investitor pentru bazinul Olteniei şi spun că problema proprietăţilor din zonă trebuie urgent rezolvată.
"Vom tot merge din strategie în strategie

