Despre newsdesign, despre viaţa noastră

Cristian Lipan
visual editor

1. Istoria e hârtia.
Miroase, există, ca actul semnat şi parafat peste tot unde mergem în lume.

2. Hârtia e printul.
E palpabilă. O simţi între degete, foşneşte. Miroase a tipografie. A cerneală. Cu care, din peniţă, am aşternut pe hârtie, în clasa întâi, primele cuvinte. Cuvintele pe care le vorbim. Toată ziua, în fiecare zi!

3. Printul e ziarul.
Ziarul e un www real, tipărit. Informaţia e scrisă pe hârtie, o rupi, o mototoleşti, o bagi în buzunar oricând, când ai nevoie, şi mergi mai departe în ploaie, în frig, la interviu, pe tractor.

4. Ziarul e litera.
Există pe masa de gătit a femeii de acasă, îl vezi prin ochelarii bătrânului aşezat în fotoliu, te izbeşte în faţă la taraba din colţ. Ziarul e o muncă. O industrie Guttenberg. Aşa au învăţat oamenii ştirile, încă din epocă. Ziarul e o echipă, o industrie care îi ţine pe oameni înlănţuiţi: unii fac hârtie, alţii o tipăresc. Unii aleargă după ceea ce se întâmplă, alţii scriu povestea. Unii fac poze, alţii desenează. Unii îl corectează, alţii îl aprobă. Toţi pentru ceilalţi: cititorii care îl palpează şi rămân cu cerneala pe degete.
Printul e ziarul.
Ziarul e o industrie.
O lume de oameni care fac ceva real pentru ceilalţi care trăiesc real. Ziarul e bugetar! Da, de la bugetul cititorului pentru citirea ziarului şi informarea cititorului.

5. Litera e cerneala.
Cuvântul spus pe hârtie. Litera din ziar trăieşte până când hârtia e reciclată. Nu dispare cu search, undo, back or next... rămâne pe deget. E din cerneală. Ca la clasa întâi. Aşa s-au format cititorii. Forma literei, de la Guttenberg la Schwartz, e o iconografie a citirii cu sistemul binocular. Sau cum îţi joacă ochiul. Drept sau stâng. Sau amândoi. Eventual, după cum preferi să-ţi joace. Ca la Picasso.

6. Cerneala e viaţa.
E vie. Culoarea e viaţa. Oamenii văd color. Îmi place să citesc o carte din copilarie, să savurez un atlas modern, să răsfoiesc ziarul. Pentru că există. Pentru că printul există. În nebunia asta de lume, uit de www, iau mâna de pe mouse şi degetul de pe click... Şi ajung la print. Ziarul există. De la clasa întâi până acum. Miroase exact ca atunci şi, câteodată, mă murdăreşte pe degete. Informaţia caldă, vie e la degetul meu. Când vreau un joc, mă bag în virtual şi repede trebuie să mă întorc, că degetul meu mai dă o pagină...

Lumea trăieşte, munceşte, există. Palpabilă. Aceasta e povestea cărţii. A ziarului. A designului de ziar. Nu mă credeţi? Foşniţi o pagină web între degete, mirosiţi monitorul...

Şi alegeţi ştirea după care oamenii au alergat prin piaţă. Alţii au desenat-o. Alţii au tipărit-o. Iată câtă lume trăieşte real!

7. Cât mai e euro acum?
Vezi în “print”. Adică în ziar. O informaţie de business. Şi e standard. Nu copy-paste.