Angajatul nemultumit de felul in care este tratat de sef sau de conditiile de munca oferite de companie are, de cateva luni, un loc in care se poate plange fara riscul de a fi dat afara: site-ul desprefirme.ro. Initiatorii proiectului, insa, au fost nevoiti sa faca fata unor presiuni puternice venite din partea angajatorilor, traduse in principal prin atacuri informatice. “Dupa zeci de mii de accesari si comentarii, care mai de care mai picante, site-ul a fost inchis, brusc si fara drept de apel. De ce ?
Cine a oprit acest proiect si cum se poate face asa ceva ? Acum, site-ul poate fi accesat, dar oare pentru cat timp?”, se intreaba Dan Zavoianu intr-un post pe mykinda.com. “Se pare ca pumnul in gura presei online e mai usor de pus, de vreme ce un ziar, odata lansat spre tarabe, e greu de intors din drum. Pe web e de-ajuns un semnal catre conducerea site-ului, o amenintare, un hack mic sau vreun telefon la providerul tau de spatiu de stocare. Inca de la debutul sau online, desprefirme a fost un site destul de oropsit, fiind chiar si atacat de hackeri anul trecut”, mai spune Zavoianu.





