Deținuți care asigură PAZA în penitenciare. Reacția lui Tudorel Toader
Publicat la 15.05.2018, 04:47:24
„Nu confundaţi politicul cu juridicul şi nu confundaţi comportamentul sindical cu comportamentul loial, legal, constituţional. Există un program de relocare a deţinuţilor, eu am cerut directorului ANP să echilibreze supraaglomerarea carcerală pentru că în unele penitenciare erau 182%, iar altele... Şi atunci am cerut să se echilibreze. În tot sistemul sunt deţinuţi care lucrează în penitenciar, alţii în afara penitenciarului, supravegheaţi, nesupravegheaţi, în tot sistemul sunt unii deţinuţi care sunt folosiţi la servicii complementare, încât nu este o noutate şi rugămintea mea, când daţi drumul la informaţii din astea, să nu zic alarmiste, întrebaţi şi Ministerul Justiţiei”, a spus Tudorel Toader, citat de Agerpres.
Sindicaliştii din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi i-au trimis ministrului Justiţiei o scrisoare deschisă în care susţin că situaţia nu s-a îmbunătăţit cu nimic în urma vizitelor sale.
„De-a lungul timpului, în Penitenciarul Iaşi s-a investit considerabil, chiar dacă recent a fost nevoie ca deţinuţii din Corpul A să trebuiască să fie mutaţi, pentru că acesta nu mai reprezenta siguranţă. Este nevoie ca aceste investiţii să continue şi penitenciarul să fie adus la standarde europene”, se arată în scrisoarea deschisă semnată de Dan Şcarlii, liderul sindicatului din unitatea de detenţie.
Sindicaliştii din penitenciarul ieşean solicită condiţii mai bune şi pentru personal.
„Deşi folosim ilegal deţinuţi pentru paza penitenciarului, avem mii de ore suplimentare şi zile de concediu de recuperat, s-a decis detaşarea unor angajaţi la alt penitenciar, motivat de faptul că prin evacuarea unui număr de deţinuţi raportul deţinuţi - personal s-a modificat. Este nevoie ca detaşările la penitenciarele din zonă să înceteze în favoarea angajării de personal”, se mai arată în scrisoare.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



