money.ro
Piețe financiaremoney.ro

DIICOT prezintă materialul de urmărire penală în dosarul privatizării Electrica Sud

Publicat la 20.02.2007, 19:09:18

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
DIICOT prezintă materialul de urmărire penală în dosarul privatizării Electrica Sud
DIICOT a început marţi prezentarea materialului de urmărire penală în dosarul privatizărilor strategice, partea care priveşte vânzarea societăţii Electrica Sud. Până în momentul difuzării acestei ştiri procurorii i-au prezentat învinuirile lui Vadim Benyatov, iar Stamen Stantchev se află încă în parchet.

Procurorii DIICOT au început marţi prezentarea materialului de urmărire penală în dosarul privatizării Electrica Sud Muntenia, dosar care s-a disjuns din cel mai mare privind mai multe privatizări strategice.

Prezentarea se face pentru patru dintre cei anchetaţi - Stamen Stantchev (considerat creierul reţelei de spionaj), Vadim Benyatov, Dorinel Mucea şi Radu Mihai Donciu.

Lui Vadim Benyatov i s-a prezentat deja dosarul, iar bulgarul Stamen Stantchev se află încă în sediul DIICOT, în momentul difuzării acestei ştiri.

Fostul ministru al economiei şi comerţului, Codruţ Şereş, a fost disjuns din acest dosar, potrivit unor surse judiciare.



REŢEAUA

Şereş Codruţ - fost ministru al economiei şi comerţului, a fost pus sub învinuie, în 20 decembrie, sub acuzaţia de trădare prin divulgare de informaţii secrete şi de sprijinire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional, adică a reţelei de spionaj organizate de Stamen Stantchev.

Stamen Stantchev - Este acuzat de spionaj şi organizarea acestei reţele de spionaj. Fost consultant al Credit Suisse First Boston Europe Londra şi Credit Anstalt Investement Bank Corporate Finance Beratungs GmbH Austria, este considerat de procurori creierul acestei reţele.

Susak Michal - Acuzat de spionaj. Este vicepreşedinte pentru pieţele emergente al companiei Credit Suisse First Boston Europe Londra, în prezent fiind director executiv al fondului de investiţii PPF Investements.

Vadim Benyatov Don - Acuzat de spionaj. Era responsabil, în cadrul Credit Suisse First Boston Europe Londra, pentru problemele privind pieţele de energie emergeneta sau în curs de formare.

Mucea Mihai Dorinel - trădare prin transmitere de secrete. Fost adjunct al şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizare în Industrie din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului.

Donciu Mihai Radu - trădare prin transmitere de secrete. Fost consilier al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, cu responsabilităţi pe linia privatizării agenţilor economici în subordinea ministrului.

Flore Mircea Călin - acuzat de spionaj. Era reprezentant permanent în România Credit Suisse First Boston Europe Londra.

Neagoe Robert Marius - trădare prin transmitere de secrete, fost şef al Direcţiei Juridice a Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizare în Industrie din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului.

Mustafa Oral - acuzat de complicitate la săvârşirea infracţiunii de spionaj, "canal de legătură" între membri reţelei.

Vom reveni.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite