money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Directorul financiar de la Mittal Steel Polonia este noul CEO al combinatului de la Galati

Publicat la 12.12.2006, 12:06:14

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Directorul financiar de la Mittal Steel Polonia este noul CEO al combinatului de la Galati

Noul director general al combinatului siderurgic gălăţean este Augustine Kochuparampil, care a ocupat până acum poziţia a treia în structura administrativă a Mittal Steel Polonia, ca director financiar, transmite corespondentul NewsIn.

Augustine Kochuparampil a fost instalat oficial în funcţia de director general al combinatului Mittal Steel Galaţi, marţi, în prezenţa supervizorului unităţii siderurgice gălăţene, Vijay Kumar Bhatnagar (CEO la Mittal Steel Polonia), a directorului de operaţiuni de la Galaţi, Hans Ludwig Rosenstock, şi a senior managerului Ionel Borş. Kochuparampil vine în locul fostului CEO de la Galaţi, Kumar Arun Prasad Singh, care a ieşit la pensie pe 30 septembrie.

Învestirea lui în această funcţie are loc într-un moment oarecum dificil, la finele unui an în care business-planul nu este îndeplinit 100% şi în plin proces de negociere a unui nou contract colectiv de muncă al unităţii.

Augustine Kochuparampil a ocupat până acum funcţia de director financiar la Mittal Steel Polinia, fiind al treilea om din structura bordului administrativ polonez. El este licenţiat în Drept şi în Finanţe, are peste 26 de ani de experienţă în operaţiuni financiare în industria oţelului şi activează în cadrul companiei ISPAT (acum parte a concernului Arcelor Mittal) de 12 ani.

Sursa: ""

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite