Democratia trebuie sa imbogaţeasca arta cârmuirii nu să o sărăcească, iar noi trebuie sa continuam efortul de a deveni demni si respectaţi a subliniat Regele Mihai.
"Politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispre?ul eticii, personalizând puterea ?i nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului", a spus fostul moharh.
Cinismul,interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa, a declarat marţi Regele Mihai, care a adăugat că "demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti ale anului 2011",deoarece aduc aminte de anii dinainte de 1989.
"Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democra?ţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor! Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos", a declarat fostul monarh în cadrul şedinţei solemne a Parlamentului.
"A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989. (...) Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare naţiunii române: Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere", a adăugat Regele Mihai.
Fostul monarh a mai afirmat că "democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească", iar România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi.
Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate
Regele Mihai I a declarat marţi în Parlament că nu trebuie uitaţi "românii şi pământurile româneşti" rămase în afara teritoriului naţional şi a mărturisit că el nu vede "România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri".
"Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi. Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna", a spus Maiestatea Sa.
El le-a mai spus românilor că "stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume".
"Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri. Aşa să ne ajute Dumnezeu!", a conchis Regele Mihai.



