Doctorița ce a târât-o pe Andreea Esca 12 ani prin tribunale, a pierdut toate procesele. Acesta considera că a fost pusă într-o lumină nefavorabilă de jurnalista ce a făcut cunoscute faptele sale la Pro TV.
A vrut să răstoarne instituții, să anuleze amenzi și să o pedepsească pe cunoscuta prezentatoare pentru relatarea faptelor incredibile ale căror protagonist a fost. I.S., cunoscută pentru un scandal de proporții care a început în urmă cu mai bine de zece ani, a ieșit definitiv din aventura juridică în care singură s-a băgat. Instanțele din România au respins pe bandă rulantă toate procesele inițiate de aceasta- inclusiv cele împotriva Poliției Române, unei firme de curierat și- cel mai cunoscut-, împotriva vedetei ProTV (dar și Mihai Dedu și reporterii Andreea Marinescu, Marinela Iordache, Raluca Măniță). În cel mai recent dosar, judecătorii nu doar că au respins contestația în anulare ca inadmisibilă, dar au și amendat-o cu 500 de lei pentru deschiderea procesului intenționat, cu rea-credință.
”Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare. Dispune amendarea contestatoarei cu suma de 500 lei. Definitivă în ceea ce priveşte contestaţia în anulare”, se arată în hotărârea instanței publicată pe portalul instanțelor de judecată.
Doctorița ce a târât-o pe Andreea Esca 12 ani prin tribunale, a pierdut toate procesele. ”Nota de plată” depășește 18.000 de lei
Pe lângă amenda aplicată, doctorița este obligată să plătească peste 18.000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată în procesul intentat împotriva Andreei Esca. Procesomana încercase să obțină despăgubiri după ce jurnalista a relatat, în 2013, în jurnalul de știri, despre arestarea ei în urma unui incident grav în trafic, real scandal public.







