Documentul care l-ar putea „îngropa“ pe Ion Iliescu
Publicat la 28.10.2015, 05:24:11
Noile informații scot la lumină modalitățile concrete în care s-au luat deciziile și, implicit, dovezile care i-ar putea incrimina pe foștii lideri politici din anii 1990, în frunte cu Ion Iliescu. Noile date sunt susținute de documente, unul dintre acestea fiind depus la dosar de fostul ministru de Interne, Mihai Chițac, implicat în organizarea represiunii.
Astfel, potrivit datelor procurorilor, în zilele de 11 - 12.06.1990, președintele Ion Iliescu, împreună cu Petre Roman (premier), Virgil Măgureanu (directorul SRI), Gelu-Voican Voiculescu (vicepremier), Nicolae S. Dumitru (lider FSN), Mihai Chițac (ministru de Interne), Corneliu Diamandescu (șeful Poliției Române), Mugurel Florescu (șeful Parchetului Militar) „a decis reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, în baza acestei hotărâri fiind declanşat, în dimineaţa zilei de 13.06.1990, un atac asupra unei populaţii civile, la care au participat forţele militare ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciului Român de Informaţii, atac soldat cu decesul a patru persoane şi rănirea a altor trei prin împuşcare, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aproximativ 270 de persoane”.
mai multe, pe RL
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



