"În urma incidentului din ziua alegerilor, Maria Ţoghină a decis din prudenţă, dar şi demonstrativ, să suspende mai multe persoane fără să ştie cine este de fapt vinovat. Printre persoanele respective se numără cei doi tehnicieni şi alţi trei-patru directori din radio. Ulterior s-a ridicat suspendarea pentru persoanele din funcţiie de conducere pentru că ei fuseseră demişi numai pentru că ocupau acele funcţii, implicarea lor directă nefiind demonstrată. Derulăm o anchetă în urma căreia să descoperim vinovaţii, cei doi tehnicieni nu au voie să vină în radio din precauţie, însă o dată descoperite rezultatele anchetei, nu mai târziu de săptămâna viitoare, situaţia lor se va clarifica", a declarat Andrei Alexandru, membru al Comitetului Director a SRR, în cadrul unei dezbateri iniţiate de Grupul pentru Dialog Social pe tema comportamentului jurnalistic de alegeri.
Cei doi regizori tehnici suspendaţi sunt Nicu Tănase şi Florin Ielceanu. Radio România Actualităţi a difuzat pe 6 decembrie, ziua celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui României, la ora 06:14, în cadrul emisiunii "Iarba verde de acasă", un spot în care o voce care o imita pe cea a candidatului Traian Băsescu spunea "Ho, ho, ho, am păcălit, am ţepuit", apoi era introdus un fragment cu vocea reală a acestuia, care spunea: "Am promulgat legea salarizării profesorilor", "Voi demisiona în maxim cinci minute". Spotul se termina cu un fragment rostit de Ion Iliescu. "Îl recomandăm cu toată căldura, votaţi-l pe Mircea Geoană".
"Vă aducem la cunoştinţă că astăzi, 6 decembrie 2009, în cadrul emisiunii "Iarba verde de acasă" a fost intercalată, în jurul orei 6 şi 14 minute, o secvenţă sonoră piratată", a informat preşedintele SRR, Maria Ţoghină, într-o scrisoare adresată preşedintelui Băsescu.
Ţoghină a precizat că au fost difuzate circa 50 de secunde dintr-un colaj intercalat cu o durată de 5 minute. "Precizăm că înregistrarea originală a emisiunii încărcată în sistemul informatic de emisie nu conţinea acele secvenţe sonore şi putem proba cu CD-ul martor aflat în emisie", se mai spunea în scrisoarea lui Ţoghină.
CNA a sancţionat cu somaţie publică Radio România Actualităţi pentru difuzarea spotului.
Doi regizori tehnici ai RRA, suspendaţi în cazul spotului anti-Băsescu difuzat în ziua alegerilor
Publicat la 18.12.2009, 20:15:19
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Citatul zilei, 24 august 2026: Investitorul individual are un avantaj constant

Actualitate
Ce verifici înainte să cumperi un apartament

Actualitate
Benzina și motorina, tot mai scumpe

Actualitate
Ore suplimentare: cum se plătesc și ce drepturi ai

Actualitate
