Potrivit datelor Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), citate de Mediafax, pentru anul trecut, au fost depuse 6,4 milioane de fise fiscale privind veniturile din functia de baza. In urma analizei acestora, a rezultat ca 3,9 milioane de angajati (61,5%) au declarat salariul minim pe economie.
Angajatii au mai depus, totodata, 630.000 de fise fiscale 2, respectiv venituri din salarii, altele decat cele de la functia de baza. Pe de alta parte, un numar de 924.706 persoane trebuie sa depuna declaratii privind veniturile realizate, altele decat salariile.
Valoarea stabilita de Guvern a salariului minim pe economie a fost, anul trecut, de 390 de lei, iar cea negociata intre sindicate si patronate a fost de 440 de lei, pentru muncitori necalificati. Pentru persoanele cu studii superioare, salariul minim a fost de 880 de lei. Salariul minim pentru 2008 a fost stabilit la 500 de lei, urmand ca acesta sa creasca la 540 de lei, din octombrie.
Totodata, potrivit unui sondaj online, realizat de site-ul de recrutare Best Jobs, doar 59% dintre angajatii de la stat si din privat sustin ca isi primesc integral salariul pe cartea de munca. Economistii sustin ca cele mai profitabile metode de retribuire a salariatilor sunt drepturile de autor, plata prin intermediul microintreprinderilor, facturarea serviciului prestat pe persoana fizica autorizata si plata “la plic”.
“Drepturile de autor sunt de departe cea mai eficienta metoda pentru firme de a-si scadea cheltuielile cu angajatii, pentru ca platesc impozit de doar 10%”, a explicat pentru Business Standard Gabriel Biris, avocat specializat in legislatie fiscala. Astfel, daca pentru un salariat cu carte de munca firma plateste la stat contributii de 42,25%, plus impozitul pe venit de 16%, pentru un angajat cu contract pe drepturi de autor, impozitul este de doar 10%, datorita deducerilor.
Plata prin intermediul microintreprinderilor ocupa locul doi, firmele evitand astfel plata contributiilor la asigurarile sociale si platind la stat maximum 18,5%, impozit si impozit pe dividende. La aceste firme exista “colaboratori” care nu mai sunt trecuti pe statul de plata, ci isi infiinteaza microintreprinderi, prin intermediul carora isi incaseaza salariile. In acest caz, firma nu mai plateste nicio contributie catre bugetul de stat. Potrivit lui Biris, anul trecut erau inregistrate in Romania aproape 100.000 de microintreprinderi cu un singur angajat, al caror profit insumat depasea cinci miliarde euro.
O alta metoda de plata a salariatilor este persoana fizica autorizata (PFA), pentru care trebuie achitata doar contributia la sanatate (6,5%) si impozitul. Dupa estimarile lui Gabriel Biris, prin aceste metode de “evitare” a incheierii unui contract de munca, se pierd intre 1,5% si 3% din PIB.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.