Totuşi, datele din sectorul imobiliar publicate vineri au arătat o creştere peste aşteptări a construcţiilor de case în Statele Unite, în iunie, temperând o parte a îngrijorărilor şi reducând câştigurile dolarului.
"Încă există o aversiune puternică faţă de riscuri. Oamenii nu se simt confortabil în condiţiile economice actuale", a declarat un strateg din New York.
Euro s-a depreciat cu 0,3%, la 1.4105 dolari/unitate, după ce urcase la 1.4144 dolari/unitate, în timpul şedinţei. Acesta s-a depreciat cu 0,1% în faţa yenului, la 132,65 yeni/unitate.
La rândul său, dolarul s-a apreciat cu 0,3%, la 94,06 yeni/unitate.
Indicele dolarului, care măsoară evoluţia acestuia în faţa unui coş format din şase valute principale, a urcat cu 0,3%, după ce scăzuse joi până la minimul ultimelor şase săptămâni.
Lira sterlină s-a depreciat cu 0,6%, la 1,6338 dolari/unitate.
Vineri, Citigroup Inc., odată cea mai mare bancă americană, a raportat un profit net de 4,28 miliarde dolari în al doilea trimestru, peste aşteptările analiştilor, pe fondul câştigurilor de pe urma vânzării participaţiei majoritare deţinute la compania de brokeraj Smith Barney.
Săptămâna aceasta, JPMorgan Chase & Co, a doua bancă americană după valoarea activelor, a raportat o scădere cu 10%, la 2,14 miliarde dolari, a câştigurilor din primul trimestru, în timp ce Goldman Sachs, a cincea bancă din Statele Unite, a avut un profit net de 3,44 miliarde dolari, sau 4,93 dolari/acţiune, în al doilea trimestru.
Dolarul s-a apreciat în faţa euro după ce sectorul financiar a afişat rezultate mixte
Publicat la 17.07.2009, 17:23:25
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
