Negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier le-a spus unor jurnalişti, la Londra, în drum către o reuniune, că ”munca se continuă inclusiv duminica”.
Cele două părţi speră în continuare să ajungă la un acord, prin care să evite o perturbare, la sfârşitul lui decembrie, a schimburilor comerciale, în valoare de 1.000 de miliarde de dolari.
”Este o săptămână foarte importantă, ultima săptămână cu adevărat majoră (...). Totul se învârte în jurul a două subiecte de bază”, a declarat pentru BBC Dominic Raab.
La peste trei ani după ce britanicii s-au pronunţat în referendumul din 2016 în favoarea Brexitului, negociatorii au depăşit mai multe date limită, fără să reuşească, însă, să ajungă la un acord asupra garanţiilor cerute de Bruxelles în domeniul concurenţei sau asupra accesului pescarilor europeni în apele britanice, cel mai spinos subiect în opinia ministrului britanic.


