Dosarul electronic de sănătate, o bombă cu ceas care poate compromite viaţa pacienţilor
Publicat la 21.11.2016, 02:04:15
Dosarul electronic de sănătate al pacientului, obligatoriu în ţara noastră din 12 noiembrie, conţine într-o formă standardizată toate informaţiile relevante despre starea de sănătate a pacientului: de la alergii şi intoleranţe, proteze şi alte dispozitive medicale interne, transplanturi, istoricul de boli/diagnostice, boli transmisibile, intervenţii şi proceduri suferite de-a lungul timpului, rezultatele analizelor făcute de pacient de-a lungul timpului, imunizări, dacă are boli ereditare în familie, care au fost cauzele decesului membrilor familiei sale (părinţi şi fraţi), care sunt bolile de care suferă (au suferit) membrii familiei sale (părinţi şi fraţi) şi aşa mai departe, scrie economica.net.
Pacienţii nu pot refuza nici crearea dosarului electronic şi nici includerea în dosar a unor informaţii sensibile privind starea lor de sănătate, cum ar fi, de exemplu: tulburările psihice, boli cu transmitere sexuală, abuzul de substanţe interzise, infectarea cu HIV, etc.
CNAS ne asigură că toate aceste informaţii sunt stocate în sistemul dosarului electronic de sănătate (DES) într-o formă securizată. În fapt, ameninţarea infracţiunilor informatice tot mai ingenioase rămâne una dintre cele mai probleme pe care le aduce implementarea acestui sistem, chiar şi în statele în care sistemul dosarului electronic funcţionează de multă vreme şi în care se investeşte semnificativ în securizarea datelor medicale ale pacienţilor.
Literatura medicală abundă de studii ştiinţifice care atrag atenţia asupra vulnerabilităţilor inerente ale soft-urilor cu care operează dosarele electronice ale pacienţilor, în statele în care acest sistem a fost implementat.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Sănătate
Dr. Bogdan-Dimitrie Niculae lansează primul manual dedicat complicațiilor procedurilor estetice: „În dermatologia corectivă, frumusețea nu poate fi separată de siguranță!

Sănătate
Prevenția, pe primul loc. Controale cardiovasculare regulate pentru europeni, de la tensiune la colesterol

Sănătate
Europa are nevoie de un milion de medici și asistente în următorii ani. AI nu va putea înlocui personalul sanitar

Sănătate
Tratamentul în străinătate ar putea deveni mai accesibil pentru români. Ce pregătește Europa
![[P] Aleze absorbante pentru incontinență: cum alegi produsul potrivit pentru un confort real](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1787897449276-4kv5shig3ns.jpg&w=1920&q=75)
Sănătate
