După întârzieri peste întârzieri, România va da drumul programului de împrumuturi pe termen mediu de pe pieţele externe. Secretarul de stat în Ministerul de Finanţe, Bogdan Drăgoi, a declarat pentru Reuters că programul ar putea fi operaţional la sfârşitul lunii viitoare. Drăgoi mai spune că România va urmări extinderea programului şi pentru Statele Unite. Reprezentantul Finanţelor estimează că România va ieşi de două ori pe an pentru a se împrumuta din pieţele externe, iar titlurile vor avea o maturitate de cel puţin cinci ani.
Ministerul de Finanţe poate atrage cel mult şapte miliarde de euro prin intermediul programului de emisiuni pe termen mediu. Pe de altă parte, autorităţile promit să schimbe strategia de împrumuturi pe piaţa locală, prin extinderea maturităţilor, a mai spus Drăgoi. De altfel, acest lucru s-a întâmplat în decembrie, când Finanţele au mărit valoarea emisiunilor cu scandeţe de câţiva ani, de la 600 de milioane de lei în lunile precedente la 800 de milioane.





