"În momentul de faţă activele fondului sunt undeva în jur a 460 milioane RON, deci deja avem 110 milioane de euro. Ne propunem ca BCR Monetar să fie primul fond mutual deschis de investiţii care să se poată califica la nivel european," a precizat Dragoş Neacşu
Media zilnică a subscrierilor din ultimul an a fost de aproximativ 3 milioane de lei, iar în ultimele luni, valoarea lor a crescut până la 4-5 milioane.
"Avem în momentul de faţă peste 21.500 de investitori, dintre care peste 20.000 în categoria retail. Ei deţin cam 75% din totalul activelor, unităţilor de fond, iar circa 1000 de investitori se încadrează în categoria persoane juridice," a adăugat directorul executiv al Erste Aset Management.
Printre investitorii persoane juridice se numără fonduri de pensii, bănci, IMM-uri, asociaţii de pensionari şi chiar instituţii de cult.
Dragoş Neacşu: Activele fondului BCR Monetar au ajuns la 110 milioane de euro
Publicat la 23.07.2009, 14:48:13
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
BVB în săptămâna 28 septembrie - 2 octombrie 2026: Energie în ofensivă, healthcare în retragere

Piețe financiare
Bursa explodează înaintea verdictului S&P, dar leul se prăbușește
Piețe financiare
