Drept la replică Auchan România
Publicat la 02.11.2021, 07:09:29
În urma apariției unui material în care se relata închiderea temporară a zonelor alimentare din patru hipermarketuri Auchan din București de către ANPC, compania a transmis un drept la replică pe care vi-l prezentăm mai jos:
”Confirmăm faptul că reprezentanți ai ANPC au derulat astăzi (ieri, n.r.) un control în câteva magazine. Autoritatea ne-a sesizat mai multe aspecte, diferite de la un magazin la altul, a căror remediere a fost dispusă imediat, fiind deja finalizată în cea mai mare măsură. Urmează să transmitem către OPC București, mâine dimineață, solicitările ce se impun în vederea redeschiderii către consumatori a zonelor supuse controlului din magazinele în cauză.
Toate magazinele noastre au sisteme de audit și control al calității, avem implementată respectarea standardelor ISO pentru managementul calității - fiecare hipermarket beneficiind și de un responsabil de calitate dedicat acestora - toate cu scopul de a răspunde cât mai bine prevederilor legale. De asemenea, magazinele noastre respectă măsurile pentru protecție sanitară împotriva Covid-19. Ne asigurăm clienții că vom crește și mai mult gradul de vigilență și control în această perioadă.
Reprezentanții Auchan”
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.


