Laser tag-ul a cucerit mai întâi Statele Unite, apoi ţările europene prin dinamică şi participarea activă a jucătorilor deja familiarizaţi cu acţiunile de tip combat din filme şi jocuri video. Acţiunea se petrece indoor, într-un peisaj cu rampe, labirinturi şi obstacole, mult fum şi muzică alertă.

Jucătorii încearcă sa obţină puncte tragând cu o armă de mână care emite o rază infraroşu. Adversarul este echipat cu un costum care recepţionează semnalul emis de armă. Softul de monitorizare înregistrează activitatea jucătorilor şi emite la finalul jocului un raport care arată atât scorul individual cât şi cel pe echipă, dar şi evoluţia generală a jucătorilor.

De la apariţia sa în 1979, odată cu lansarea jucăriilor Star Trek Electronic Phasers, Laser tag este folosit nu numai de publicul larg, ci şi de armată, pentru antrenament. Scopul principal este comunicarea şi coordonarea pe teren, dar şi aplicabilitatea diverselor strategii de luptă. Deşi numele include cuvântul "laser", adevăratele lasere nu sunt folosite decât ca sistem de ochire.

Pentru aproape toate sistemele de laser tag transmisia semnalului se face prin raze infrafoşii, la fel ca la telecomenzile pentru televizoare. Termenul de laser este doar o strategie de marketing, având un mai mare impact asupra posibilor clienti.

Laser tag este similar cu paintball sau airsoft. Principala diferenţă este echipamentul mai comod. Jocul este complet inofensiv, comparativ cu cele două, în care impactul bilei poate produce răni dacă se trage de la distanţă mică.

Laser tag-ul, apărut anul trecut şi în România, şi-a câştigat rapid fani. Deşi abia la inceput, activitatea are un potenţial imens de dezvoltare, fiind o oportunitate de câştig pentru antreprenorii români.