E.ON cere interzicerea ofertei depuse de Acciona şi Enel
Publicat la 26.03.2007, 13:00:25
Grupul german E.ON a anunţat că va acţiona în justiţie concurenţii Acciona şi Enel, pentru a-i împiedica să realizeze o contra-ofertă asupra grupului spaniol Endesa, pentru care Enel a depus deja o ofertă de achiziţie de 42 de miliarde de euro, informează Reuters.
Gigantul german din sectorul energiei vrea ca Enel şi Acciona să fie constrânse de Comisia Naţională a Pieţei de Valori (CNMV), autoritatea Bursei de la Madrid, să vândă titlurile Endesa şi să fie împiedicate de a cumpăra altele.
CNMV a declarat că se va pronunţa mânie asupra ofertei Enel-Acciona, înaintea închiderii Bursei de la Madrid.
E.ON a declarat că va da în judecată conducerea celor două grupuri, la un tribunal federal american, acuzându-le că au interferat într-un mod ilegal în oferta sa.
Enel şi Acciona au declarat luni că sunt dispuse să plătească cel puţin 41 de euro pe acţiune pentru a cumpăra Endesa, prin intermediul unui holding ce va fi controlat de Acciona.
Oferta va fi lansată într-un mod oficial numai în condiţiile în care E.ON nu va reuşi să achiziţioneze 50% din Endesa, la noul preţ de 40 de euro pe acţiune.
Acciona, grup spaniol al British Petroleum, şi Enel, companie controlată de statul italian, deţin la ora actuală 46% din Endesa.
Titlurile Endesa, a căror tranzacţionare a fost suspendată joi la Bursa de la Madrid, şi-au reluat cotaţia la mijlocul şedinţei de luni, înregistrând o creştere de 4%, (40,20 euro), până la 11h00 GMT.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Energia tranzacționată s-a scumpit cu 41% după opririle reactoarelor de la Cernavodă

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
Optimism în vremuri tulburi: antreprenorii reuniți la Business Outlook Brașov mizează pe puterea lui „împreună”

Actualitate
