Economia americană săptămâna trecută. A fost o săptămână de creștere pe piețele americane, cu indicii majori în urcare — S&P 500 +1,7%, Dow Jones +2,2%, Nasdaq +2,3%. Opt din cele unsprezece sectoare au fost pe plus, în frunte cu energia, care a avansat cu 2,72%.
Economia americană prinde aripi
Inflația a venit sub așteptări, cu un plus anual de 3% în septembrie, iar indicatorii PMI au arătat o intensificare a activității economice. Toate privirile se îndreaptă acum spre ședința Fed de miercuri, 29 octombrie, unde analiștii anticipează aproape unanim o reducere a dobânzii de politică monetară cu 25 de puncte de bază, până la intervalul 3,75%-4,00%, conform equipicker.com.
Administrația Trump a accelerat politicile de sprijin pentru inovație — dereglementări în domeniul inteligenței artificiale și investiții în calculul cuantic (IonQ, Rigetti, D-Wave). Totodată, Washingtonul a semnat un acord cu Australia privind exploatarea pământurilor rare, pentru a contracara restricțiile impuse de China, iar Casa Albă ia în calcul extinderea controalelor asupra exporturilor de software către Beijing.
Pe piața corporativă, Amazon a suferit luni o întrerupere de 15 ore a serviciilor cloud, afectând sute de companii. Apple a anunțat vânzări record pentru iPhone 17, în timp ce Meta va concedia 600 de angajați din divizia Superintelligence Labs. OpenAI a lansat browserul AI ChatGPT Atlas, cu funcții integrate de căutare și asistență.


