money.ro
Piețe financiareMarian Manolache

Economia globală, tot mai aproape de o nouă recesiune

Publicat la 14.09.2011, 15:10:36

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Economia globală, tot mai aproape de o nouă recesiune

Agenţia Reuters vine cu noi date care sugerează că scenariul de neimaginat în urmă cu un an s-ar putea adeveri foarte curând. Mai exact, un sondaj realizat în rândul a 250 de economişti sugerează că economiile dezvoltate se îndreaptă spre o nouă recesiune, la numai un an şi jumătate-doi de la ieşirea din precedenta perioadă de contracţie. În opinia analiştilor chestionaţi, există un risc de unu din trei ca economiile Statelor Unite, zonei euro şi Japoniei să intre în recesiune. Jurnaliştii Reuters notează că acest grad de pesimism este periculos de aproape de nivelurile din trecut când aceste prognoze s-au adeverit.

 

De altfel, agenţia subliniază că există rareori consensul a peste jumătate dintre analiştii chestionaţi. În trecut, când peste 50% dintre experţi şi-au exprimat părerea negativă asupra unui stat, ţara respectivă se afla deja în recesiune. Economiştii chestionaţi de Reuters sfătuiesc băncile centrale să folosească tot arsenalul monetar rămas pentru a evita un dezastru.

 

În schimb, când şeful BCE, Jean-Claude Trichet le-a vorbit bancherilor centrali la sediul Băncii Reglementelor Internaţionale, altul a fost mesajul. Guvernatorii de bănci naţionale au remarcat temperarea avansului economic global, dar nu există nici un semn al recesiunii globale, a spus Trichet zilele trecute.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite