Scaderea Produsului Intern Brut realizat intre mai si iunie a fost mai mare decat cea estimata initial, a precizat un comunicat al guvernului de la Tokyo. Analistii economici sunt de parere ca economia nipona va continua si in anul viitor sa traverseze o perioada dificila.
Detinatorul portofoliului economiei si finantelor, Kaoru Yosano, unul dintre cei cinci candidati cu sanse reale de a-l inlocui pe demisionarul premier Zasuo Fukuda, este de parere ca, in acest moment, guvernul nu mai are la dispozitie nicio alta optiune decat pe aceea de a “astepta ca pietele de export sa isi revina”. Dimensiunea datoriei publice nu permite executivului nipon sa ia in considerare niciun fel de stimulente pentru sustinerea consumului, dupa modelul celor gandite peste Pacific, in Statele Unite.
“Economia Japoniei va continua sa piarda din viteza pana la finele acestui an. Comparativ cu recesiunile trecute, cea pe care tocmai o traversam va fi foarte lunga. Acum am ajuns doar la punctul cel mai de jos”, declara Hiromichi Sgirakawa, economist-sef al diviziei nipone a Credit Suisse Group.
Recesiunea accentuata si inflatia accelerata au pus banca Japoniei in fata unei probleme destul de greu de rezolvat. Cu un nivel de doar 0,5% al dobanzii-cheie, cea mai redusa dintre toate statele industrializate ale lumii, decidentii politicii monetare nipone nu au prea mult spatiu de manevra in privinta unei eventuale reduceri.



