Economia Marii Britanii a înregistrat cea mai scăzută creştere din 2005
Publicat la 25.07.2008, 10:48:21
Deşi au o pondere de doar 6% în economia ţării, au fost problemele din sectorul construcţiilor cele care au contribuit cel mai mult la această performanţă negativă a produsului intern brut. Cererea scăzută de locuinţe a forţat multe companii mari de construcţii să îşi renegocieze creditele bancare şi să disponibilizeze mii de angajaţi.
Simptom al aceleaşi crize internaţionale, activitatea din sectorul serviciilor şi din cel financiar s-a diminuat şi ea, creşterea în trimestrul al doilea fiind de doar 0,1%. A fost lovită şi industria Marii Britanii în ultimele luni, mai ales companii din domeniul uitilităţilor şi din cel minier anunţând restrângerea activităţii.
Singurele sectoare care au reuşit să ridice economia au fost transporturile, depozitarea şi comunicaţiile, care au înregistrat o creştere de 2,2%, cea mai importantă din anul 2000 până acum.
Analiştii se aşteaptă ca economia britanică să stagneze pe parcursul acestui an, dar şi în primele luni din 2009, ca urmare a apetitului scăzut pentru consum şi investiţii. Nu este exclusă nici recesiunea, cu atît mai mult cu cât economia dă deja semne reale de slăbiciune.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
