Liderii de business reuniţi în proiectul Guvernul Privat au reuşit să convingă autorităţile de beneficiile acestor măsuri, care ar impulsiona dezvoltarea operatorilor de sănătate privaţi, ar face funcţional sistemul asigurărilor de sănătate private şi ar contribui la reforma sănătăţii în România.
“Este mare lucru că, într-o perioadă de criză, pachetul de măsuri pe sănătate a ajuns atât de aproape de a fi adoptat. Introducerea sistemului de coplată şi definirea pachetului minim de servicii medicale nu sunt decizii populare. În nicio ţară din Europa de Vest, adoptarea lor nu a fost uşoară. Cu atât mai dificil este de făcut asta în criză”, a declarat pentru Business Standard Mihai Marcu, preşedintele MedLife.
La întâlnirea din seria Guvernul Privat din 28 aprilie 2009, ministrul Bazac i-a asigurat pe oamenii de afaceri că va introduce sistemul de coplată pentru serviciile medicale de stat de la 1 iulie, iar de la 1 septembrie va lansa pachetul general de servicii medicale, care să diferenţieze oferta asigurătorilor privaţi de cea decontată de stat.
“Sistemul de sănătate românesc este singurul în care nu există concurenţă, probabil este ultimul sistem închistat şi cu totul neconcurenţial. Prin coplată, spitalele vor ajunge să se lupte pentru finanţare”, declara Bazac la acel moment.
Cu toate că termenele prevăzute atunci au fost devansate, pe fondul presiunilor politice, inevitabile într-un an de criză dublat de un an electoral, reprezentanţii Guvernului Privat îşi păstrează încrederea că măsurile promise vor fi puse în aplicare în 2010.
Efectul Guvernul Privat: Asigurările de sănătate private, la un pas de adoptare
Publicat la 08.09.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Volvo va produce mașini chinezești în fabricile sale din Europa. Geely schimbă strategia și atacă direct piața premium

Actualitate
Se închide cea mai mare tipografie din România. Producția va fi mutată în alte țări

Actualitate
O gură de oxigen pentru sistemul energetic național. Investiție norvegiană de 168 de milioane de euro

Actualitate
Marele actor Jean Constantin ar fi intrat astăzi în anul centenarului. Toma Caragiu ar fi împlinit 101 ani

Actualitate
