„Pornind de la premisa că obligaţia de transparenţă este deosebit de importantă pentru menţinerea echilibrului în cadrul societăţii şi o comunicare eficientă la nivelul companiei se face în contextul unei relaţii bazate pe respect, încredere şi dialog, aducem la cunoştinţă faptul că orice măsuri sau decizii referitoare la situaţia angajaţilor şi salarizarea acestora în cadrul ELCEN vor fi imediat comunicate de către conducerea companiei direct, atât angajaţilor, cât şi prin mass-media. Având în vedere informaţiile vehiculate în ultimele săptămâni în spaţiul media cu privire la modificările fiscale prin care contribuţiile sociale ale angajatorului sunt trecute în sarcina angajatului şi, ca urmare a incertitudinilor apărute referitor la potenţiale modificări salariale, este important de precizat că, în urma unei analize atente desfăşurate în cadrul ELCEN, s-a concluzionat că salariile angajaţilor nu se vor diminua odată cu intrarea în vigoare a schimbărilor legislative prevăzu te de Codul Fiscal”, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
Astfel, în etapa următoare ELCEN va dezvolta un plan coerent de reorganizare în cadrul căruia angajaţii reprezintă pilonul esenţial.



