Elveţia a lansat şi ea un plan de stabilizare financiară
Publicat la 16.10.2008, 12:09:57
UBS este una dintre băncile cu cea mai mare expunere la creditele ipotecare cu grad ridicat de risc; în urma crizei din Statele Unite, deprecierile de active au depăşit 42 de miliarde de dolari. Autorităţile elveţiene au tergiversat o intervenţie, repetând că băncile din confederaţie nu au probleme, dar, în cele din urmă, au decis să acţioneze.
Guvernul de la Berna va finanţa o majorare de capital de 6 miliarde de franci, echivalentul a 3,9 miliarde de euro, prin cumpărarea de acţiuni convertibile, pentru a permite o consolidare a bilanţului băncii. Banca Naţională va deschide, la rândul ei, un fond unde vor fi transferate activele neperformante ale UBS în valoare de 60 de miliarde de dolari.
Va fi creată, de fapt, o aşa-numită societate cu scop special, la care Union de Banques Suisse va participa cu 6 miliarde de dolari, care-i va împrumuta, în schimb, 54 de miliarde. Planul prevede, deasemenea, o creştere a garanţiei pentru depozitele bancare, situată acum la 30 de mii de franci. Credit Suisse, mai puţin afectată decât UBS, a refuzat propunerea de sprijin din partea Băncii Naţionale. A optat în schimb pentru 10 miliarde de franci ce i-au fost puşi la dispoziţie de un fond din Qatar.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
