Elveţia acceptă să ajute extinderea UE, acordând 115 milioane de euro României
Publicat la 02.04.2008, 17:06:42
Negociatorii Elveţiei şi UE au ajuns la un acord miercuri pe tema modalităţilor acordării contribuţiei, a informat Biroul de integrare europeană al guvernului elveţian, care a precizat că 70% din sumă (115 milioane euro) va fi acordată Bucureştiului şi 30% (48 milioane euro) Sofiei.
Fondurile sunt destinate sectoarelor securităţii şi stabilităţii, ameliorării infrastructurilor şi mediului, promovării sectorului privat şi dezvoltării umane şi sociale, potrivit oficialilor elveţieni. Acordul mai trebuie aprobat oficial de Guvernul elveţian şi apoi de către Parlament.
Cele zece state care au aderat la UE în 2004 ar trebui să primească deja un ajutor de solidaritate de un miliard de franci elveţieni (650 milioane euro) pe zece ani. Principiul acestui ajutor a fost aprobat la limită la un referendum în 2006.
România şi Bulgaria, care au aderat la UE la 1 ianuarie 2007, nu au beneficiat până acum de acest ajutor.
Ajutorul este numit oficial "contribuţie la reducerea disparităţilor economice şi sociale din UE". Este vorba despre o contribuţie a Elveţiei, cerută de Bruxelles, în schimbul acordurilor bilaterale dintre Elveţia şi UE, care menţin mai ales secretul bancar elveţian.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
