Emil Hurezeanu: Avertismentul german?

Societatea germană de politică externă (Deutsche Gesellschaft für Auswärtige Politik, DGAP), cu sediul la Berlin, grupează profesori şi autori de primă mână, foşti miniştri de Externe şi cancelari, fiind principalul rezervor de idei al politicii externe germane. Publicaţiile DGAP, între care „Internationale Politik“, semnalează teze şi accente în domeniul relaţiilor interna­ţionale, care sunt fie mesaje preventive, fie deja primul efect public, „camuflat“ academic, al unor decizii şi poziţii ale guvernului german.

Cu câteva luni în urmă, de exemplu, citeam aici un foarte interesant articol despre relaţiile Germaniei cu Rusia cu mai multe referinţe la aşa‑zisul „memorand Merkel‑Medvedev“. El prevede o întărire a parteneriatului UE cu Rusia, via Berlin, în schimbul retragerii militarilor ruşi din Transnistria, şi reintegrarea treptată a Republicii Moldova. Autorul sugera ca România să devină parte a grupului „5 plus 2“ care negociază soarta Transnistriei, pentru că este un „stakeholder“, adică un actor direct interesat în rezultatul negocierilor.

Până una‑alta, România este exclusă din acest pachet de negocieri, oricum sterile. Grupul se întruneşte taman la 21 iunie la Moscova (aniversarea a şapte decenii de la invadarea URSS de trupele germane şi române). E clar o aluzie de rău augur, desprinsă din înţelepciunea premeditat nesubtilă a diplomaţiei Moscovei, atunci când doreşte acest lucru.

Acum ne interesează însă un alt articol publicat în caietul „DGAPanalyse kompakt“, numărul din luna mai.
Textul, întins pe mai multe pagini, se numeşte „România, factor de stabilitate?“. Autorul este doamna Sarah Wohlfeld, specialistă în Europa Centrală şi răsăriteană.

Avem de‑a face cu o descriere a eforturilor româneşti, după 1989, în căutarea „securităţii“ regionale. Se reia filmul dificultăţilor de aderare la UE şi NATO, în mandatul criticat al lui Ion Iliescu, şi lăudat, al lui Emil Constantinescu. Ni se reamintesc rezervele recurente ale Germaniei, justificate ba de neocomunismul, ba de proamericanismul nostru. Sunt menţionate meritele României în haşurarea hărţii de securitate a Mării Negre, acceptate ca atare de UE şi Germania, şi implicarea Bucureştiului în zona Balcanilor de Vest.

Nuca tare a analizei ţine însă de prea marea apropiere a României de SUA, în timp ce UE şi Germania insistă să se apropie de Rusia. Morala ar fi următoarea: „Relaţiile proaste ale României cu Rusia şi ponderea politică şi economică redusă a României subminează efortul unor iniţiative unilaterale. Bucureştiul vrea să joace un rol decisiv în regiune, dar n‑o poate face decât cu sprijinul Uniunii Europene“. Or, Europa consideră că Rusia este un partener, în timp ce România crede că Rusia este un adversar. Dăm şi peste reproşuri mai directe. Traian Băsescu ar repeta prea des ideea unificării Moldovei cu România.

Bucureştiul n‑a recunoscut suveranitatea statală a provinciei Kosovo, „ceea ce‑i diminuează credibiliatea în UE şi NATO“. Baconschi a ameninţat cu veto la intrarea Croaţiei în UE. „Credibilitatea Românei ca promotor puternic al integrării europene a Balcanilor de Vest a fost din acest motiv deteriorată, în ciuda unor reveniri ulterioare“. În sfârşit, între concluziile articolului, cea mai gravă este următoarea.

Prin instrumentalizarea politicii externe în scopul profilării sale în politica internă, Traian Băsescu riscă să submineze eforturile ţării sale în direcţia securităţii regionale. Şi punctul final: „Vom vedea ce va face România atunci când NATO se va apropia mai mult de Rusia. De fapt, titlul articolului „România, factor de stabilitate?“ devine, după lectură, „România nu este un factor de stabilitate!“

Citeste mai departe opiniile lui Emil Hurezeanu in MONEY EXPRESS