Grupul italian de electricitate Enel a anunţat miercuri că a achiziţionat 10% din companie spaniolă Endesa, această tranzacţie având potenţialul de a sabota preluarea Endesa de către compania germană E.ON.
Compania italiană de electricitate a precizat că a cumpărat 9,99% din Endesa pentru 39 de euro pe acţiune, depăşind preţul oferit de E.ON de 38,75 euro pe acţiune. Această participaţie a costat 4.1 miliarde euro (5,4 miliarde dolari), această tranzacţie făcând parte din strategia Enel de a-şi întări poziţia pe piaţa europeană a electricităţii. Enel nu a făcut nici o referire la E.ON în comunicatul său, chiar dacă acum se află într-o poziţie strategică, putând sabota tentativa germanilor de a prelua Endesa. Guvernul spaniol s-a opus mult timp preluării de către E.ON, pentru suma de 41 miliarde euro, a grupului Endesa, încercând să nu piardă controlul asupra acestei companii în faţa unui grup străin.
Însă E.ON a reuşit să depăşească toate obstacolele întâmpinate pentru a pune bazele celei mai mari companii de electricitate din lume, cu activităţi ce se întind din Rusia până în Chile. Principalul adversar al E.ON în această cursă a fost conglomeratul spaniol Acciona, care deţinea o participaţie de 215 din Endesa, opunându-se fuziunii cu grupul german, declarând că Endesa ar avea mai mult de profitat de pe urma unei fuziuni cu Acciona, un actor important pe piaţa energiei regenerabile.
Având în vedere că Enel a plătit mai mult pe acţiune decât oferă E.ON, Acciona s-ar putea alia cu grupul italian, lăsând grupul german să se străduiască să câştige susţinerea a trei sferturi din acţionarii Endesa. Autorităţile spaniole de reglementare au precizat că E.ON nu mai poate majora din nou oferta.
Surse familiare cu această afacere au precizat că Enel intenţiona să achiziţioneze 25% din Endesa, însă pentru acest lucru va avea nevoie de permisiunea comisiei spaniole a energiei, având în vedere că doreau să cumpere mai mult de 10%. După multe obstacole, oferta E.ON a fost în final acceptată şi părea că nimic nu mai stătea în calea celei mai mari fuziuni transfrontaliere europene.
Enel a realizat această tranzacţie la o săptămână după ce liderii din Italia şi Spania s-au întâlnit la Ibiza pentru a preciza că pieţele lor sunt deschise investitorilor străini. Primul ministru al Italiei, Romano Prodi, a declarat marţi că nu ştie nimic de o eventuală afacere între Enel şi Endesa.
Grupul Enel, deţinut în proporţie de 32% de stat, beneficiază de sume mari de bani disponibile pentru investiţii şi intenţionează de mult să se extindă în afara Italiei, unde potenţialul de creştere este limitat de reglementările de concurenţă. Enel deţine deja grupul spaniol de electricitate Viesgo.
Sursa: NewsIn
Enel a cumpărat 10% din Endesa, punând în pericol fuziunea companiei spaniole cu E.ON
Publicat la 28.02.2007, 08:56:15
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
