”Astăzi, Enel S.p.A., acţionând prin filiala sa deţinută integral, Enel Green Power S.p.A. (EGP), a semnat un acord cu INPEX Corporation, pentru vânzarea a 50% din cele două entităţi care deţin toate activităţile grupului în Australia, şi anume Enel Green Power Australia Pty Ltd şi Enel Green Power Australia Trust (împreună Enel Green Power Australia, sau EGPA), în prezent deţinute în totalitate de EGP, ceea ce le evaluează în proporţie de 100% la aproximativ 400 milioane euro, din care aproximativ 140 milioane euro datorii”, anunţă Enel.
Acordul este în conformitate cu actualul Plan Strategic actual al Enel, care prevede implementarea de parteneriate în anumite arii de business şi zone geografice pentru a stimula crearea de valoare.
La încheierea tranzacţiei se aşteaptă ca EGP şi INPEX să controleze în comun EGPA şi să supervizeze actualul portofoliu de energie verde al companiei şi să continue să îşi dezvolte proiectele în desfăşurare, vizând creşterea capacităţii instalate a EGPA. Astfel, EGPA va continua să conducă tranziţia energetică în derulare în Australia, accelerându-şi contribuţia pentru atingerea obiectivului Net Zero al ţării.
Se preconizează că tranzacţia va genera un impact pozitiv de aproximativ 87 de milioane de euro asupra EBITDA curent şi raportat de grup pentru 2023. În plus, se aşteaptă ca tranzacţia să genereze un efect pozitiv asupra datoriei nete consolidate a grupului de aproximativ 145 de milioane de euro asociate cu participaţia de 50% vândută de EGP care urmează să fie contabilizată în 2023, fără ca această sumă să includă aproximativ 203 milioane de euro ca datorie netă deconsolidată în 2022, deoarece EGPA a fost deja clasificată ca "deţinută în vederea vânzării".


