"Turcia a făcut cea mai mare descoperire de gaz natural din istoria sa în Marea Neagră", a declarat Erdogan în timpul unui discurs la Istanbul, precizând că aceste rezerve sunt estimate la 320 de miliarde de metri cubi.
Erdogan a precizat că descoperirea a fost făcută în perimetrul de explorare Tuna-1. Potrivit lui, primele indicii arată că "depozitul face parte dintr-o rezervă mult mai importantă", fără a da alte detalii.
Preşedintele turc a afirmat că Turcia va accelera în următoarele luni căutările de hidrocarburi în Mediterana orientală, ignorând apelurile Uniunii Europene.
"Vom accelera operaţiunile noastre în Mediterana odată cu desfăşurarea la sfârşitul anului a navei de foraj Kanuni, care în prezent este în întreţinere", a declarat Erdogan, adăugând că speră "la descoperiri asemănătoare" celei de vineri.


