money.ro
Actualitatemoney.ro

Eugen Banciu, director general Farmexpert: Multi sunt visatori, au asteptari nejustificate pentru afacerea lor

Publicat la 26.05.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Eugen Banciu, director general Farmexpert: Multi sunt visatori, au asteptari nejustificate pentru afacerea lor

> A fost singura tranzactie mare in piata de distributie, intrarea Anzag la Farmexpert. Considerati ca ati luat decizia corecta, la momentul oportun?

Nu m-am mai gandit, era ceva important pentru viata mea si am facut-o. Am semnat, aia a fost, nu m-am mai gandit si nu vreau sa ma gandesc daca este bine financiar sau daca este rau financiar. La prima vedere, este bine.

> Care este atuul dumneavoastra fata de competitorii din piata, datorita acestui actionariat puternic?

Oamenii merg si vad, sefii de la Anzag vad cum se munceste acolo si inteleg mult mai bine, dar le explic si eu mai clar despre ceea ce facem si care ne este locul in societate. Multi sunt visatori in Romania, «o sa facem, o sa dregem», iar afacerea este, pana la urma, una de intermediere, nu e ceva spectaculos. Personal am mers, inainte de a face afacerea cu Anzag, la multe depozite din Europa si am discutat cu niste oameni de top din niste firme. Astfel incat am inteles, inaintea altora, ca in Romania multa lume isi facea planuri nejustificate: planuri mari, de crestere, de explozie, valori nejustificate... Totusi, distribui niste medicamente.

> Deci, ati inteles, spuneti, dimensiunea...

Dimensiunea viitorului, directia in care merge piata.

> Si, din perspectiva asta, cum vedeti acum piata romaneasca?

Se asaza.

> Ce inseamna «se asaza»? Se consolideaza, dispar firme, se mai duce putin aglomeratia din piata?

Nu simtim aglomeratie, ne facem planurile de vanzari nu cu usurinta, dar nu cu eforturi exagerate si nu cu orice pret. Reusim sa ne selectam clientii, vrem sa vindem doar celor care fac o afacere socotita si care au capacitatea sa-si plateasca datoriile la timp. Asa, numai sa arunci apa-n fantana, n-are rost.

> Va asteptati la falimente in zona farmaciilor?

Da. Din pacate, numarul de incidente de faliment in care suntem antrenati creste, sunt 10-20 de cazuri, anul trecut nu era niciunul. Bine, au si intrat diversi in lumea farmaciilor; sunt farmacii detinute de persoane care nu-s farmacisti, care nu-si doresc pe termen lung aceasta afacere, dar care, profitand de situatia actuala din distributie, au luat credite mari, nu le-au mai dat inapoi, faliment - gata, banii s-au pierdut, fiindca nu le pasa. Un farmacist care isi doreste pana la pensie sa tina farmacie gandeste altfel.

> Cat de mare este ponderea farmaciilor cu dificultati, cat de multe sunt in faliment? Anul trecut, cand era problema cu marjele, se vorbea ca ar fi 20% dintre farmacii in faliment.

Este vorba doar despre un management defectuos. 3-5%, sa zic, inseamna, oricum, un procentaj minor. Nu stim inca impactul noilor preturi si al noilor adaosuri, dar nu poate fi negativ. Pentru cel care nu isi manageriaza bine afacerile si cheltuielile, nu poate sa fie bine.

> Noile modificari care au intrat in vigoare si faptul ca acestea au scos distribuitorii de sub riscul valutar nu inseamna diminuarea marjelor de profit?

Bineinteles. De exemplu, la produsele scumpe, avem o marja de 1%. La un produs de 3.000 de lei, avem o marja de 30 de lei. N-ar fi extraordinar, dar problema este ca tu nu stii daca iti iei banii!

Si cheia de bolta a intregii afaceri este la contractul dintre farmacii si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, unde nu exista penalizari pentru neplata obligatiilor de catre stat, iar farmaciile sunt obligate sa livreze produsele catre pacienti. Noi nu putem interveni, nu suntem parte. In afara de farmacisti, care ar trebui sa negocieze prin reprezentanti la acel contract, noi n-avem ce cauta acolo, ca distribuitori.

> Cu Farmexpert, ce cota de piata tintiti pe termen mediu?

Nemtii (Anzag - n.red.) au 16% si isi doresc sa ajunga la acelasi 16% peste tot, in toate pietele in care sunt prezenti. Dar e decizia noastra de a gasi timpul si modalitatile prin care ajungem acolo. Ei au avut si 40% mai demult. Si au crescut altii, s-au grabit, ei au preferat sa mearga pe un drum mai putin riscant, care se potriveste cu ceea ce facusem eu in anii dinainte.

> In zona de fuziuni si achizitii, credeti ca o sa se intample ceva in piata? Mai sunt marii distribuitori europeni interesati sa intre pe piata romaneasca sau nu este un moment potrivit?

Eu zic sa faceti un total al profiturilor obtinute de toti distribuitorii din Romania pe 2008 si va iese raspunsul. Pretentiile, viziunea asupra valorii afacerii sunt, probabil, exagerate.

> Aceasta discrepanta intre expectatii si valoare reala a aparut pe fondul crizei economice sau nu este corelata cu criza?

Nu, este ca in Uniunea Europeana, asta este directia normala.

> S-a vorbit in piata romaneasca despre niste fuziuni intre diferite companii de distributie de medicamente. Considerati ca asemenea fuziuni sunt benefice, cresc portofoliul? Sau pe zona de distributie nu este o miscare profitabila, nu se castiga cota de piata, nu se aduna cotele de piata?

Nu se aduna cotele de piata.

> Care sunt obiectivele pe reteaua de farmacii Dona?

Nu stiu, nu pot sa va spun, pentru ca am ramas un investitor financiar. Am aproximativ jumatate. Nicu Nistor, cel care a infiintat afacerea, este acolo. Stiu ca treaba merge bine in general, insa amanunte nu stiu, nu intervin si n-am intervenit niciodata. Eu am intrat acolo doar ca partener financiar, la un anumit moment.

> Cum vedeti viitorul lanturilor de farmacii? Comisia Europeana pledeaza pentru o liberalizare a pietei de retail.

Asteptam in mai decizia Curtii din Germania, care va avea o influenta majora pe plan european, referitor la acest subiect. In Germania exista o presiune mare legata de DocMoriss si de farmaciile online, acolo nu exista lanturi si sunt multi care vor sa faca bani.

Exista niste legi ce trebuie respectate, dar pentru noi, ca distribuitori, ar fi ideal ca, pe plan european, sa nu ramana doar cateva lanturi. O putere prea mare a retailerilor impotriva distribuitorilor este greu de administrat.

> Spuneati ca ati castigat clienti noi in mediul rural, peste 50 de farmacii.

Este doar o observatie, in oras lucram cu majoritatea, dar a crescut numarul de farmacii in mediul rural. In general, sunt farmacii independente.

> Costurile cele mai mari care sunt?

Cu salariile. 4% reprezinta cheltuielile cu salariile.

> Cum stati cu eficienta pe angajat? Inteleg ca mai angajati personal, desi profitabilitatea pe angajat e diferita fata de ceea ce se intampla in strainatate. N-o sa aveti prea multi oameni, la un moment dat?

Nu, inca avem un numar mic de linii de factura si o valoare mica, dar, in momentul asta, suntem destul de eficienti. Cresterea numarului de oameni este numai in departamentele operative, sunt soferi si oameni in depozit. Departamentele de suport s-au dezvoltat destul, nu mai trebuie sa crestem acolo. Dar, fiindca afacerea creste, sunt mai multe medicamente care trebuie carate, iar atunci cineva trebuie sa le care.

> Ce inseamna numar mic de linii de factura?

Fata de Germania, numarul de linii de factura pe care le face Farmexpert este inca mic. In Germania, numarul de produse pe o linie este de 1,6, in Romania - intre cinci si zece. Normalitatea va fi ca farmacia sa aiba un stoc cat mai mic, pentru ca stocurile costa.

Ii invatam pe clienti, incercam sa ii invatam ca managementul costurilor este foarte important si trebuie sa-l faca. Nu are rost sa tina zece medicamente pe raft, este normal sa tina unul-doua. Nivelul stocurilor este undeva la o luna spre doua, ceea ce inseamna mult.

> Spuneti ca nu vindeti, nu cumparati. Inteleg ca nu aveti prevazute modificari, din punct de vedere al actionariatului. Anzag sustine financiar Farmexpert?

Nu, nu s-au gandit, nu au fost intelegeri initiale, de la inceput, ca sa ne sustina, dar 70% din profit raman in Farmexpert, 30% se duc la dividende. Din cele 4,2 milioane de euro profit pe 2008, 1,2 mil. euro inseamna dividende, iar 3 mil. euro intra in Farmexpert, pentru investitii.

> Ce investitii aveti prevazute in acest an?

Un depozit central in Bucuresti, in care investim patru milioane de euro. In octombrie, noiembrie sau decembrie, se va finaliza.

> In viitor, ar mai fi de investit?

Toate depozitele au ramas mici. O sa mai incepem si altele, din acest an. In firma, aceasta este partea de care ma ocup eu - caut pamant, cumpar.

> Nu puteti creste in depozitele existente, trebuie unele noi?

Trebuie unele noi, trebuie sa le iau de la zero. Trebuie sa incep sa caut. Este vorba despre o investitie totala de patru-cinci milioane de euro, cam un milion de depozit.


CV Eugen Banciu

Profil Farmexpert

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite